Articol realizat de: Gheorghe Iordache Ioana, Isac Ioana, Partac Maria
Bordul științific editorial:
Conf. Univ. Dr. Elena Otilia Vladislav
Lector Univ. Asociat Dr. Gabriela Marc
Asist. Univ. Asociat Dr. Corina Paica-Stoian
Nașterea prematură. Aspecte introductive
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), orice naștere care survine înainte de
împlinirea a 37 de săptămâni de gestație este clasificată ca prematură, iar riscul de complicații
crește semnificativ odată cu scăderea vârstei gestaționale. În funcție de vârsta gestațională,
prematuritatea poate fi moderată (32–36 săptămâni), severă (28–31 săptămâni) sau extremă (<28
săptămâni), fiecare categorie implicând riscuri distincte pentru sănătatea nou-născutului (World
Health Organization, 2023).
Estimările globale arată că, în anul 2020, s-au înregistrat aproximativ 13,4 milioane de
nașteri premature (înainte de 37 de săptămâni de gestație), reprezentând 9,9% din totalul
nașterilor la nivel mondial. (O’Ohuma et al., 2023). În România, prevalența este estimată între
7% și 12%, situându-se ușor peste media europeană, în funcție de regiune și de condițiile de
îngrijire prenatală disponibile.
În ultimii ani, rata nașterilor premature în țara noastră a înregistrat o creștere
îngrijorătoare. Conform datelor Euro-Peristat, în anul 2021 rata prematurității a fost de 8,3% din
totalul celor 180.735 de nașteri, ceea ce corespunde unui număr de aproximativ 15.000 de copii
născuți prematur (Euro-Peristat, 2022).
Impactul nașterii premature și sănătatea psihică a mamei
Impactul nașterii premature este unul complex, afectând nu doar sănătatea fizică a nou-
născutului, ci și echilibrul emoțional al mamei și dinamica familială. Shaw et al. (2013)
analizează efectele stresului matern și ale tulburărilor psihice, precum depresia și anxietatea,
asupra atașamentului emoțional dintre mamă și copil, în special în cazul nou-născuților
prematuri. Cercetarea acestor autori arată că aceste tulburări pot afecta negativ formarea unei
relații de atașament securizant, având impact pe termen lung asupra dezvoltării copilului.
Tranziția către rolul de mamă presupune o reorganizare psihologică profundă, descrisă de
Daniel Stern prin conceptul de „constelație maternă”, un ansamblu de teme dominante legate de
protecția copilului, identificarea cu rolul matern, restructurarea relațiilor și conectarea emoțională
cu nou-născutul (Stern, 1995). Nașterea prematură poate afecta semnificativ acest proces de
tranziție psihologică. Mamele copiilor prematuri se confruntă adesea cu sentimente de vinovăție,
neputință, nesiguranță și izolare. Acest lucru influențează negativ formarea identității materne,
reprezentările despre copil și ridică dificultăți în stabilirea unui atașament matern precoce
(Spinelli et al., 2015).
Aceste rezultate subliniază rolul esențial al sănătății mintale materne în conturarea unei
legături armonioase între mamă și copil în perioada postpartum timpurie și susțin importanța
explorării factorilor care pot proteja sănătatea emoțională a mamei în acest context vulnerabil.
Factorii protectivi în nașterea prematură
Masteranzii din cadrul programului de master „Psihologie clinică și psihoterapia copilului
și familiei” au realizat un studiu calitativ având drept scop investigarea factorilor protectivi
percepuți de mamele care au trecut printr-o naștere prematură.
Tabelul de mai jos prezintă cele patru teme principale rezultate în urma analizei tematice,
împreună cu subtemele asociate fiecăreia. Acestea reflectă percepțiile participantelor privind
factorii protectivi în contextul nașterii premature.
Tabel – Temele majore identificate și subtemele asociate
Temă majoră Subteme asociate
Sprijinul social și familial Prezența soțului sau a partenerului. Ajutorul oferit de
familie extinsă mame, surori, etc.). Validarea
emoțională din partea celor apropiați
Relația pozitivă cu personalul
medical
Comunicare clară și empatică. Profesionalismul
echipei de neonatologie. Sentimentul de siguranță
oferit de îngrijirea constantă a copilului.
Resurse personale și mecanisme
de coping
Optimismul și încrederea în copil. Dorința de a fi
puternică pentru copil. Organizarea și adaptarea la
rutina de spital.
Sprijin spiritual și credință Rugăciunea și încrederea în „voința ui Dumnezeu”.
Sentimentul că nu sunt singure în suferință.
Sursa: autorii
- Sprijinul social și familial. Majoritatea participantelor au menționat sprijinul oferit de
partener sau de familie ca un real ajutor pentru menținerea echilibrului în perioada postnatală.
Soțul sau partenerul a fost adesea perceput ca o prezență constantă și esențială în gestionarea
emoțiilor și nesiguranței din această perioadă. - Relația pozitivă cu personalul