PARTENERI DE PRACTICĂ 2025-2026

Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia

Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia este cea mai veche clinică de obstetrică și ginecologie din România, fiind astăzi una dintre cele mai moderne maternități de stat din România. Desfășurarea practicii de specialitate s-a realizat în cadrul serviciilor medicale de medicină materno-fetală, neonatologie, oncologie ginecologică. Studenții care merg în practică în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia sunt în număr de 13 și sunt coordonați de Psih.Dr. Diana Iordăchescu.

 

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” este un spital de referință în domeniul obstetricii și ginecologiei și al neonatologiei. Secțiile spitalului sunt: Obstetrică-Ginecologie, Obstetrică-Ginecologie Medicală Operatorie, Neonatologie, Compartimentul de Reproducere Umană Asistată și Infertilitatea cuplului, Centrul de planificare familială, Kinetoterapie prenatală și postnatală, Psihologie. Studenții care au mers în practică în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică- Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” sunt în număr de 20 și au fost coordonați Asist. Medical. Coord. Stan Daniela.

 

Institutul Național de Endocrinologie C. I. Parhon

Institutul de Endocrinologie are drept scop organizarea, îndrumarea şi promovarea studiilor şi cercetărilor teoretice şi experimentale în domeniul endocrinologiei aplicate în toate ramurile biologice si sociale, precum şi aprofundarea diverselor ramuri ale endocrinologiei. Pentru a obţine facilitatea şi eficienţa în lucrări, activitatea institutului se va desfăşura în următoarele sesiuni: endocrinologie clinică, morfologie, fiziologie, chimie, endocrinologie comparată, psihologie endocrinologică, endocrinologie socială. Studenții care merg în practică în cadrul Institutului Național de Endocrinologie C. I. Parhon sunt în număr de 5 și sunt coordonați de Psih. Mirela Maftei.

Fundația World Vision România

Fundația World Vision România este o organizație neguvernamentală care pune în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Este parte din marea familie World Vision International, prezentă în aproape 100 de ţări din întreaga lume. Studenții care merg în practică în cadrul Fundației World Vision România sunt în număr de 30 și sunt coordonați de Dna. Specialist în Educație Mariana Arnăutu.

 

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București

 

Centrul de Asistență Comunitară Filaret este dedicat femeilor care se confruntă cu dificultăți locative. Scopul este să li se ofere sprijin și resurse esențiale, astfel încât fiecare femeie să aibă ocazia să-și îmbunătățească calitatea vieții și să-și redobândească independența. Centrul de zi pentru femeile fără adăpost joacă un rol crucial în oferirea unui spațiu unde femeile pot găsi sprijin emoțional, resurse practice și o comunitate de sprijin. Personalul centrului, format din asistenți sociali, consilieri și voluntari, colaborează pentru a crea un mediu de siguranță și susținere, facilitând astfel tranziția către o viață mai stabilă și autonomă. Studenții care merg în practică în cadrul Centrului de Asistență Comunitară Filaret sunt în număr de 10 și sunt coordonați de Șef Serviciu Dna. Ana Bran împreună cu Psihologul Centrului.

 

Asociaţia de Terapii Suportive Hipoterapia

Asociaţia de Terapii Suportive Hipoterapia este o organizaţie non-profit, înfiinţată în 2012, iar Centru  Hipoterapia a fost înființat în 2021, ca o completare a nevoilor beneficiarilor observate de-a lungul timpului. Cele două puncte de lucru au ca membri fondatori psihologi, psihoterapeuţi, medici şi psihopedagogi, care au decis să îmbogăţească aria de suport a copiilor cu dizabilităţi utilizând terapia cu ajutorul calului şi alte forme de recuperare neuropsihică, teraputică și psihoterapeutică. Studenții care merg în practică în cadrul Centrului Hipoterapia sunt în număr de 5 și sunt coordonați de Lect. Univ. Dr. Anca Bâlbă.

SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor este o organizație neguvernamentală cu misiunea de a oferi o familie copiilor care au rămas fără sprijinul parental și de a-i susține și proteja pe cei care riscă să-l piardă. Studenții care merg în practică în cadrul SOS Satele Copiilor sunt în număr de 4 și sunt coordonați de Psih. Cristina Merișan.

LIFE is Cool Edu HUB

Life is cool este un centru educațional care oferă servicii de afterschool, multiday, cursuri diverse și programe de vacanță pentru copii. Studenții care merg în practică în cadrul Life is cool sunt în număr de 10 și sunt coordonați de Psih. Adina Ciocioi și Psih. Marina Agapie.

Asociația DA, POȚI!

Asociația DA, POȚI! facilitează incluziunea reală a copiilor cu CES prin intervenții personalizate, educație pentru părinți și cadre didactice și colaborări cu organizații publice și private. Studenții care merg în practică în cadrul Asociației Da, poți! sunt în număr de 3 și sunt coordonați de Psih. Mădălina Florea.

 

 Partener de practica 2018-2024

Spitalul de psihiatrie Titan ”Dr. Constantin Gorgos”, București, secția de neuropsihiatrie infantilă, tutori practică psiholog clinician Anca Dina Bulf și psiholog clinician Loredana Iancu.